header-right-new

Cunoaște-ne mai bine

Dacă ai ajuns pe această pagină, înseamnă că ești un antreprenor responsabil și implicat, care pune pe primul loc siguranța viitorului. Ne pare bine să te cunoaștem, pentru că și noi suntem preocupați de protejarea mediului și ne aducem contribuția ajutând companiile să gestioneze corect deșeurile și să recicleze, conform reglementărilor stabilite de autorități și de directivele europene.
 

FEPRA este una dintre organizațiile lider în domeniul managementului deșeurilor de ambalaje. Suntem partenerul de încredere a peste 700 de producători și importatori români pe care îi sprijinim să-și îndeplinească obligațiile legale de reciclare și valorificare în condiții de siguranță, eficiență și transparență.

Prin activitatea noastră:

bifa-green Participam activ la crearea unui sistem de management al deșeurilor eficient în România
bifa-green Promovăm politici sustenabile și beneficiile reciclării
bifa-green Susținem tranziția către o economie circulară funcțională

 

side-graphic-varianta-v2

Cine suntem

Dacă ai ajuns pe această pagină, înseamnă că ești un antreprenor responsabil și implicat, care pune pe primul loc siguranța viitorului. Ne pare bine să te cunoaștem, pentru că și noi suntem preocupați de protejarea mediului în care trăim și ne aducem contribuția ajutând companiile din România să gestioneze corect deșeurile și să recicleze ambalajele, conform reglementărilor stabilite de Administrația Fondului de Mediu și de directivele europene.

Suntem o organizație de îndeplinire a răspunderii extinse a producătorilor, pe scurt OIREP. Sistemul de răspundere extinsă este modalitatea prin care România dorește să atingă țintele de țară asumate la nivel european.
Preluăm responsabilitatea producătorilor și importatorilor care pun pe piața din România ambalaje și deșeuri de ambalaj, și îndeplinim în numele acestora obligațile legale de reciclare și valorificare ale deșeurilor.
Ne ocupăm de tot ceea ce ține de calculul cantităților reciclate/ valorificate pe fiecare tip de ambalaj, întocmirea dosarelor de trasabilitate până la reciclator, emiterea documentelor de transport, avizelor și a documentelor contabile și justificative.

Îți îndeplinim țintele de reciclare în siguranță

Solicită contractul de colaborare
Suntem o organizație de implementare a răspunderii extinse a producătorilor, pe scurt OIREP. Sistemul de răspundere extinsă este modalitatea prin care România dorește să atingă țintele de țară asumate la nivel european.
Preluăm responsabilitatea producătorilor și importatorilor care introduc pe piața din România ambalaje și deșeuri de ambalaj și îndeplinim în numele acestora obligațiile legale de reciclare și valorificare ale acestora.
Acționăm pentru mediu. În ultimii 5 ani de activitate am gestionat peste 1.000.000 de tone de ambalaje în numele clienților noștri.

Ce ne dorim

bifa-green  Misiunea noastră constă în a oferi în permanență partenerilor noștri servicii de calitate și siguranța îndeplinirii țintelor în mod transparent și eficient.
bifa-green  Ne propunem să contribuim la gradul de conștientizare al antreprenorilor și consumatorilor cu privire la necesitatea protejării mediului înconjurător.
bifa-green Considerăm că o dezvoltare sustenabilă a societății poate avea loc doar cu un management eficient şi coerent al resurselor.

Valorile noastre

balance-green

Integritate

Suntem corecți față de partenerii noștri și ne onorăm promisiunile asumate

idea

Inovare

Suntem axați pe digitalizare, pregătiți să facem lucrurile altfel, căutând soluții inovatoare

prize-badge-with-star-and-ribbon

Excelență

Pasionați de ceea ce facem, căutăm să ducem rezultatele noastre la cel mai înalt nivel

support-2-3

Suport constant

Suntem sursa ta de informații cu privire la aspectele tehnice și legislative de mediu

Cu ce te putem ajuta în calitate de OIREP?

Solicită serviciul FEPRA OIREP
Preluarea responsabilității Gestionăm activitatea de reciclare și valorificare a deșeurilor de ambalaj introduse de operatorii economici pe piața românească.
Consultanță dedicată Ai un specialist dedicat, gata să te asiste cu orice ai nevoie
Alinierea la legislație și norme Serviciile noastre sunt adaptate necesității clienților, în conformitate cu prevederile legale.
Eficientizarea companiei Datorită eficienței operaționale și digitalizarii, clienții noștri beneficiază de un cost cu 30-40% mai mic decât compensația plătită la AFM pentru introducerea pe piață a ambalajelor.

Raportare și consultanță

Pe lângă preluarea responsabilității de reciclare, îți punem la dispoziție opțional și un serviciu complet de consultanță care te va ajuta cu îndeplinirea obligațiilor legale de mediu; identificarea deșeurilor generate, menținerea evidenței lunare a acestora, consultanță privind transportul acestora; elaborarea documentaţiilor de mediu, identificarea obligațiilor de plată, raportarea lunară și anuală către AFM, relația cu autoritățile și informarea permanentă cu privire la aplicarea măsurilor de mediu

side-graphic-rapoarte-gray-bg

Partenerii care au încredere în noi să avem grijă de mediu în numele lor

Întrebări frecvente:

people-planting-vegetable-plastic-bottle@2x

 

question-black
Ce reprezintă “ambalaje introduse pe piaţa naţională”?

Hotărârea de Guvern nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje defineşte termenii specifici astfel:

• “Ambalaj” înseamnă orice produs , indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat să cuprindă bunuri, în scopul reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj.
• “Deşeuri de ambalaje” sunt ambalajele sau materialele de ambalare care nu mai satisfac cerinţele şi scopul pentru care au fost proiectate şi fabricate şi care rămân după ce a fost utilizat produsul ambalat.

Momentul în care se consideră introdus pe piață ambalajul este considerat momentul importului, pentru ambalajele provenite din afara României, și momentul achiziției, pentru cele achiziționate de pe piața națională.

question-black
Care sunt tipurile de deşeuri ambalaje introduse pe piaţa naţională?
question-black
Care sunt categoriile de ambalaje?
question-black
Cine are responsabilitate asupra ambalajelor introduse pe piaţă?
question-black
Ce autoritate gestionează cantităţile de deşeuri de ambalaje introduse pe piaţa din România?

Scapă de grija managementului deșeurilor cu serviciile FEPRA

Solicită detalii despre colaborare